aa

Aglomerație la LICEUL „Gheorghe Asachi”: Elevii depun dosarele pentru continuarea studiilor în ROMÂNIA

Olesea Coragău

Unii au venit cu o seară înainte, ca să reuşească să depună dosarele.

„Asta e dorinţa mea de mică, să învăţ acolo. Eu cred că este altă populaţie peste Prut, vreau să văd altă ţară”. „Vreau să aplic în Cluj. Este un gând ce a apărut din clasa a şaptea, fiindcă văd mai multe oportunităţi în România. În primul rând voi face un liceu european şi îmi va deschide mai multe uşi în viaţă”. „Acolo studiile sunt mai calitative, consider că voi avea un viitor mai bun, voi putea să-mi aleg o universitate mai renumită”. „Ţara vecină este o nouă oportunitate pentru mine, îmi va deschide noi căi în dezvoltarea mea personală. Sunt mai multe oportunităţi de dezvoltare”, spun tinerii.

Majoritatea absolvenţilor au venit însoţiţi de părinţi.

„Un fiu a absolvit liceul şi rezultatele nu mă satisfac la BAC, lucrul acesta mă pune în gardă”. „Am avut pe cineva din familie care a studiat acolo şi a venit cu argumente bune despre învăţământul de acolo şi ne-am hotărât să înveţe şi copilul nostru în România”, spun mamele unor absolvenţi.
 

Unii elevi susţin că aleg să-şi continue studiile peste Prut din cauza corupţiei ce persistă în şcolile din Moldova.

„Plec din cauza corupţiei, a cadrelor didactice neinstruite suficient, lipsa de pregătire pe care pot să ne-o ofere”.  
 

Pentru a evita îmbulzeala, tinerii s-au înregistrat într-o listă. Unii însă au încercat să treacă fără rând, ceea ce a trezit nemulţumirea mulţimii.
 

Absolvenții de gimnaziu din centrul țării, care doresc să-și facă studiile în România, sunt așteptați şi mâine, 14 iulie, la Liceul „Gheorghe Asachi” din capitală. Cei din nordul Moldovei vor putea depune actele vineri și sâmbătă la sediul Universității „Alecu Russo” din Bălți.

 Admiterea pentru elevii din sudul ţării s-a încheiat ieri, la Cahul. Iar admiterea în învăţământul superior va avea loc în perioada 17 – 31 iulie.