De Ultimă Oră

ULTIMA ORĂ! Igor Grosu: PAS îl va propune pe economistul Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova

Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, a anunțat că formațiunea pe care o conduce îl va înainta pe Alexandru Munteanu drept candid…

Actualizat acum 9 ore

avion

S-a prăbușit un avion în Slovenia; nimeni din cei aflați la bord nu au supraviețuit

Beatrice Dornean

Dean Boznik, purtătorul de cuvânt al Poliţiei slovene, a declarat că aeronava, care era înregistrată pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, se deplasa din oraşul italian Veneţia înspre Leipzig, în Germania.

Avionul avea şase locuri și s-a prăbuşit joi, în vestul Sloveniei, potrivit autorităţilor. Niciunul dintre pasagerii aflaţi la bordul avionului nu a supravieţuit. Poliţia investighează circumstanţele în care a avut loc accidentul aviatic dar și identitatea victimelor, relatează Mediafax.