dd

Centrul maternal „În braţele mamei” – Adăpost pentru zeci de MAME singure

Olesea Coragău

La cei 21 de ani ai săi, Cristina a reuşit să trăiască momente greu de imaginat. Abia împlinise majoratul când i-a murit mama, iar tatăl a fost condamnat la ani grei de puşcărie pentru că în timpul unui conflict şi-a înjunghiat mortal feciorul. De jumătate de an a devenit mamă, însă tatăl copilului i-a părăsit. Casa în care locuia cu micuţul este în stare deplorabilă, iar singurul om apropiat este fratele ei, dar nici el nu-i oferă prea mult ajutor.

„Mă susţine, dar nu prea. Când e beat mă bate, îmi zice să-mi iau hainele şi copilul şi să mă duc de acasă. Așa într-una din zile am ajuns la acest centru”, povestește tânăra.

Spune că îi este foarte greu, dar se descurcă de una singură, chiar şi cu micuţul pe braţe, mai ales că nu are o profesie şi abia dacă ştie să scrie. A venit la Centrul maternal „În braţele mamei” pentru că aici i-a fost întinsă o mână de ajutor.   

La fel ca și ea, la Centrul maternal şi-au găsit refugiu şi alte şase mame cu copii. Cristina, de exemplu, are doar 16 ani şi are deja o fetiţă. De jumătate de an a venit la centru, unde este ajutată să-şi crească pruncul, dar și să-și încheie studiile.  

„Părinții mei sunt de la sat, dar acolo nu este un liceu pentru ca să pot să-mi continui studiile. Practic tot ce ţine de îngrijirea unui copil am învăţat aici, la centru”, mărturisește tânăra.

La centru au ajuns mame de toate vârstele, de la 15 şi până la 42 de ani. Responsabilii din cadrul instituţiei spun că beneficiarele au cam aceleaşi probleme: lipsa unei familii, a unui loc de trai şi a unei surse minime de existenţă.  

„Unele dintre mămicile care vin la centru mănâncă în continuu, mănâncă pâine, pentru că ele au avut situații când au îndurat foame. Aici ele sunt primite necondiţionat și de aceea se simt practic ca într-o familie”, a spus reprezentanta centrului, Ana Ceban.

Timp de un an, perioada în care se pot afla la centru, mamele beneficiază de asistenţă psihologică şi juridică. De asemenea, au parte de alimente şi haine pentru ele şi micuţi. Mai mult, pot învăţa o specialitate pentru ca ulterior să se angajeze în câmpul muncii şi să se poată întreţine individual.

Centrul maternal „În braţele mamei” şi-a început activitatea în 2011. De atunci, de asistenţă au beneficiat peste 75 de mame.