Curtea de Conturi// NEREGULI depistate într-un proiect finanţat de europeni
Am constatat că la 11 din cele 29 de locaţii lucrările erau doar la etapa incipientă. Scopul urmărit în urma semnării documentelor contradictorii a fost deblocarea fondurilor europene în beneficiul subantreprenorului din România. Expertiza judiciară a atestat situaţii de neonorare integrală a obligaţiunilor asumate”, a declarat şefa Direcției audit al performanței din cadrul Curții de Conturi, Mariana Spoialo.
Președintele Curții de Conturi, Serafim Urechean, a specificat că neregulile depistate la realizarea proiectului afectează imaginea Republicii Moldova.
La rândul său, viceministrul Afacerilor Interne, Dorin Purice, a dat asigurări că securitatea hotarelor Republicii Moldova este asigurată și a menționat că pe viitor se va ține cont de sugestiile Curții de Conturi.
Proiectul „Rețeaua de comunicații fixe și mobile pentru consolidarea managementului frontierei de stat pe segmentul Ungheni-Giurgiulești” a fost finanțat de Uniunea Europeană. Valoarea totală a proiectului este de zece milioane de euro.