Minoritățile naționale vor studia la grădiniță LIMBA ROMÂNĂ
„De cele mai multe ori minoritățile naționale susțin că nu vorbesc română, deoarece nu le-a fost predată corespunzător sau pentru că nu li s-a oferit posibilitatea să o învețe. Includerea unui studiu oral obligatoriu în grupele medie, mare şi pregătitoare din instituţiile de educație timpurie ar facilita însuşirea limbii române”, a declarat Angela Popovici, reprezentantă în cadrul Ministerului Educației.
Alexandra Bibicu, membră al grupului de lucru, prorector al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, a subliniat că în unele grădinițe se utilizează deja anumite practici pentru a-i ajuta pe copiii de alte etnii să însușească limba română, însă acest proces este sporadic.
„Necesitatea elaborării curriculumului respectiv este una stringentă. La momentul actual nu există materiale didactice și metodologice în domeniul predării limbii române pentru preșcolari, educatorii folosind la activități propriile materiale auxiliare. Cu toate acestea, experiența demonstrează că studierea limbii române de la o vârstă timpurie îi ajută pe copii să se integreze mai ușor și să vorbească fluent în această limbă”, a menţionat Alexandra Bibicu.
Potrivit Ministerului Educaţiei, prima versiune a documentului se preconizează să fie supusă dezbaterilor publice în luna decembrie curent.
La momentul actual în Republica Moldova activează peste 200 de grădiniţe cu un contingent de circa 26543 de copii nevorbitori de limba română, ceea ce constituie 17,7% din numărul total de copiii care frecventează instituțiile de educație timpurie. Doar 30% dintre cei 26543 de copii beneficiază de activităţi în limba română, iar ceilalţi încep studierea limbii române din clasa I.