La Bălți și la Cahul vor fi deschise două centre de HEMODIALIZĂ
Decizia vine după ce acum jumătate de an la Chișinău a fost inaugurat Centrul de Excelență în Servicii de Dializă. De atunci, calitatea vieții suferinzilor s-a îmbunătățit. În doar opt luni au fost efectuate peste 15 mii de ședințe de dializă, iar la rinichi artificiali au fost conectați peste 270 de bolnavi.
„Pacienţiilor de la nordul şi sudul Moldovei le este foarte greu să vină la Chişinău. Ei trebuie să parcurgă peste 200 de kilometri până în capitală, de aceea vor fi deschise alte două centre”, a menţionat Petru Cepoida, directorul Centrului de Dializă din Chişinău.
Potrivit datelor oficiale, cei mai mulţi bolnavi de insuficienţă renală provin din nordul Moldovei şi sunt nevoiţi să facă naveta în capitală de câteva ori pe săptămână.