Eugen-Cernan

A decedat ultimul om care a pășit pe Lună

Igor Grițco

Ziua de 7 decembrie 1972 va rămâne în istoria omenirii. Atunci a fost ultima oară când un muritor a pus piciorul pe Lună. Numele acestuia este Eugene Cernan şi a fost al treilea om care a păşit vreodată pe suprafaţa satelitului natural al Terrei. Americanul este unul dintre cei trei oameni care a ajuns acolo de două ori şi totodată ultimul care a lăsat o amprentă umană pe terenul neprietenos aflat la aproximativ 384 mii de kilometri distanţă de noi. Familia astronautului a confimat decesulu, declarând că acesta avea grave probleme de sănătate. Cernan a câştigat mai multe distincţii de-a lungul celor 13 ani petrecuţi în serviciul NASA. A fost al doilea american care a ajuns în spaţiu. 

Imaginile video din prima sa călătorie pe satelitul Terei, Luna.