CEC

Ziua Internațională a Alegerilor, marcată la Comisia Electorală Centrală

Igor Grițco

Ziua Internaţională a Alegerilor a fost instituită pentru prima dată în anul 2005 la iniţiativa Conferinţei Globale a Oficialilor Electorali, fiind stabilită pentru prima zi de joi a lunii februarie. În cadrul celei de-a 10-a ediții marcate la Chișinău, mai mulți studenți au avut ocazia de a simula o ședință a comisiei, în care au dezbătut o temă importantă. Aceștia au adoptat un proiect de lege pentru votul electronic. Tinerii au fost inspirați și, după cum susțin ei, Comisia Electorală Centrală este instituția care are grijă de procesul electoral și organizarea unor alegeri echidistante și corecte.

"Sunt pentru prima dată când particip la o simulare a ședinței CEC și îmi pare bine de o astfel de experiență. De felul meu, nu am vrut să duc mersul ședinței într-o ceartă, doar că am vrut să fiu corectă cu mine și am adus argumente ferme”, a declarat Georgeta Gachiuța, participantă. 

"Întotdeauna procesele inovative aduc multe discuții, te poți aștepta la multe critici și la mult scepticism, dar sper și sunt pentru momentele inovative și aș fi tare bucuroasă dacă o parte a populației o să coștientizeze acest lucru”, a menționat Dana Puiu, participantă.

Tot astăzi s-a dat startul unui concurs de desen prin care organizatorii doresc să mărească numărul persoanelor participante la alegerile din 2018. Concursul se va încheia în luna mai, de Ziua Națională a tânărului alegător. "La acest concurs pot participa elevii claselor 7-12 din instituțiile din țară. Concursul are următoarele obective: informarea tinerilor referitor la dreptul de a vota, sesibilizarea lor prin implicarea și importanța votării, pentru identificarea unei societăți democratice”, a adăugat Rodica Cibotaru, vicepreședite CEC.

Președintele Comisiei Electorale Centrale a felicitat participanții pentru că au reușit să organizeze o ședință democratică, mai bună decât cea a membrilor CEC.  "Adresez sincere felicitări și colegilor noștri din cadrul altor instituții, autorități electorale internaționale, dorindu-le cât mai multe realizări frumoase, inteligență, toleranță, credibilitate atât în domeniul profesional cât și cel personal”, a menționat Alina Russu, președintele CEC.

Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova este membru de drept al Asociației Oficialilor Electorali din Europa din anul 1998. Din septembrie 2013 face parte din componenţa comitetului executiv al acestei instituţii.