Partidul Comuniștilor îl acuză pe Dodon de încălcarea Constituției și optează pentru DEMITEREA lui
Ziarul de partid al PCRM, „Comunistul” a publicat un material în care se regăsesc mai multe dovezi, ce demonstrează încălcarea gravă a Constituției de către Igor Dodon, fapt pentru care acesta trebuie demis din funcție.
Potrivit sursei citate, Dodon a încălcat prima dată Constituția atunci când a acceptat să candideze pentru funcția de președinte în cadrul unor alegeri nelegitime. „Nu s-a dezis, nu i-a fost rușine, nu a avut nici un fel de scrupule. Și asta pentru că dumnealui întotdeauna a pus interesele personale mai presus de orice probleme ale societății și țării. În acest context, actualele lui sforțări de a lăsa impresia de «tată al națiunii» sunt pur și simplu ridicole și jalnice”.
O altă încălcare, în opinia comuniștilor, este și ideea lui Dodon despre o Moldovă federativă.
În opinia dumnealui, piatra de temelie în constituirea federației trebuie să fie un referendum al întregului popor. Și asta în pofida faptului că, încă în luna ianuarie a acestui an, liderul Transnistriei, Vadim Krasnoselski, a declarat în mod foarte explicit că pe malul stâng al Nistrului nu va fi nici un fel de referendum.
Deci, Chișinăul și Tiraspolul își trasează obiective iraționale, încercând să umple mințile cetățenilor săi cu un conținut artificial, plămădit în exclusivitate din geopolitică. Se poate spune că și Dodon, și Krasnoselski pur și simplu își distrează electoratul asemenea unor clovni de circ.
La fel, PCRM nu înțelege de ce Igor Dodon este atât de încrezut că majoritatea cetățenilor Republicii Moldova vor susține federalizarea țării în cazul unui referendum, mai ales că e vorba de o „chestiune discutabilă”.
„Desigur, referendumul nu va rezolva nimic, asta e clar din capul locului, însă pe Igor Dodon îl interesează altceva, și anume voturile transnistrenilor, adică ale celor care sunt cetățeni ai Republicii Moldova și care la alegerile parlamentare din 2018 își vor da voturile pentru Partidul Socialiștilor. Fapt despre care dumnealui vorbește în mod deschis și încearcă să-și creeze un chip pozitiv de pacificator. Și o face fără nici un dezgust față de careva din mijloacele aplicate, precum și încălcînd Constituția încă o dată.
Igor Dodon în mod conștient l-a numit pe Vadim Krasnoselski „președinte al Transnistriei” și l-a felicitat cu ocazia victoriei acestuia la alegeri. Și chiar s-a lăudat cu asta, declarând că, în toți cei 25 de ani, el e primul dintre conducătorii Moldovei independente care l-a felicitat pe președintele Transnistriei cu prilejul victoriei lui la alegeri.
Cu ce se fălește „alesul de către întregul popor?” Cu faptul că a încălcat jurămîntul prezidențial, conform căruia dumnealui este obligat să păstreze integritatea republicii? Cu încurajarea separatismului? Doar, felicitându-l pe Vadim Krasnoselski, Igor Dodon a recunoscut, de fapt, independența Transnistriei, ceea ce nu a făcut nici unul din conducătorii Moldovei. Iar Igor Dodon făcînd-o, astfel a demonstrat că nu-i pasă de ceea ce declară însăși Constituția țării”.
În sens de concluzie pe finalul materialului se spune că acțiunile lui Igor Dodon „ adie a impeachment”
„De la asemenea gesturi adie a impeachment. Desigur, dacă Plahotniuc nu-i va lua apărarea. Dar asta depinde de cîtă vreme va avea nevoie păpușarul să manipuleze președintele-marionetă”, se mai arată in articolul semnat de Ivan Lecarev.