Un grup de activiști cer autorităților să elaboreze programe antisuicid
Activiștii au făcut apel către toți părinții și profesorii să monitorizeze activitatea copiilor, dar și să le explice avantajele și pericolele care pe care le are internetul, fără să le fie impuse restricții. iar dacă descoperă semne suspecte să anunțe poliția.
„Discuția și comunicarea eficientă, bazată pe încredere, ar fi pentru copil una dintre cheile principale care ar preveni cel puțin sau ar fi soluția în cazuri de manipulare. Manifestați-vă deschis afecțiunea și dragostea față de copilul dumnevoastră", a menționat Olesea Voinovskaia.
Mai mulţi voluntari au creat pe reţelele de socializare un grup cu genericul „Stop Suicid”, care identifică persoanele aflate în situaţii de risc şi le oferă consiliere. Timp de trei zile de la fondarea grupului, s-au adunat mii de voluntari dispuşi să monitorizeze reţelele de socializare, iar în acest timp au fost prevenite peste 20 de tentative de suicid.
Săptămâna trecută, doi adolescenţi de 15 şi 16 ani s-au aruncat în gol, ţinându-se de mâini şi legându-le cu bandă adezivă. Se presupune că cei doi ar fi fost implicaţi în unul dintre jocurile virtuale care au ca finalitate sinuciderea.