Parlamentul European cere începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, până la sfârșitul anului. O rezoluție în acest sens a fost votată joi, 5 octombrie. Pentru deschiderea negocierilor de aderare și-au dat votul 448 de europarlamentari. 45 au votat împotrivă, iar 43 s-au abținut.
În rezoluția aprobată de Parlamentul European, se cere: creșterea sprijinului european, financiar și tehnic, pentru Republica Moldova; majorarea numărului de persoane care se ocupă de Republica Moldova în instituțiile europene și crearea unei unități speciale pentru Moldova la nivelul Comisiei Europene; liberalizarea permanentă a comerțului cu Uniunea Europeană; întărirea relațiilor UE – Moldova la nivel parlamentar prin crearea unui reprezentant permanent al Parlamentului European în Parlamentul Republicii Moldova și viceversa și integrarea Republicii Moldova în Piața Unică Europeană înainte de finalizarea negocierilor de aderare.
Potrivit europarlamentului Siegfried Mureșan, cetățenii Republicii Moldova își doresc să trăiască în libertate și în democrație.
„Noi vrem să le transmitem foarte clar: într-o zi, Republica Moldova va fi membru al Uniunii Europene și cetățenii săi vor avea exact aceleași drepturi și oportunități ca toți cetățenii din celelalte state membre ale Uniunii Europene. Și, de aceea, prin această rezoluție, noi, Parlamentul European, cerem începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul anului”, a scris Mureșan pe facebook.
Amintim că Republica Moldova a primit statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană la data de 23 iunie. Pentru începerea negocierilor propriu-zise în vederea aderării la UE, Republica Moldova trebuie să îndeplinească cele nouă recomandări emise de Comisia Europeană în luna iunie. Domeniile vizate sunt: justiția, combaterea corupției și crimei organizate, deoligarhizarea, reforma administrației publice și a serviciilor publice, managementul finanțelor publice, consolidarea rolului societății civile în procesele decizionale și protejarea drepturilor omului.