Război în Ucraina: Zeci de persoane rănite, inclusiv un bebeluş, în urma unui atac al ruşilor în Herson
Zeci de persoane au fost rănite, inclusiv o femeie de 27 de ani şi bebeluşul ei de nouă luni, în urma unui atac al ruşilor în regiunea Herson din sudul Ucrainei, a afirmat, duminică, guvernatorul acesteia.
„Regiunea Herson a trecut prin încă o noapte îngrozitoare”, a scris pe Telegram guvernatorul Oleksandr Prokudin.
Femeia şi bebeluşul au fost spitalizaţi, cu răni moderate, a spus el, adăugând că a fost rănit şi un medic al Crucii Roşii, în vârstă de 33 de ani.
Mai multe case şi conducte de gaze au fost avariate în urma atacului. În ultimele 24 de ore, forţele ruse au lansat 59 de atacuri în Herson, a afirmat, pe Telegram, administraţia regiunii, între acestea fiind 19 bombardamente asupra oraşului Herson, centrul administrativ al regiunii.
Rusia nu a comentat până în prezent incidentul.
Rusia a desfăşurat frecvent lovituri aeriene şi bombardamente asupra Ucrainei, de la începutul invaziei la scară largă, în februarie 2022. Ucraina afirmă că face progrese graduale în contraofensiva sa din sud şi est.
Ambele părţi neagă că ţintesc civili, dar mii de civili din Ucraina au fost ucişi în atacuri care au lovit zine rezidenţiale, precum şi centre de enegie, apărare, porturi şi depozite de cereale.