De Ultimă Oră

Din 1 decembrie, moldovenii vor plăti cu 3,5 lei mai mult pentru un metru cub de gaz. Hotărârea va fi aprobată mâine de ANRE

Prețul la gaz se majorează cu 27% de la 1 decembrie 2024. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat noul proiect de hotărâre pe car…

Actualizat acum 8 ore

Moldovenii din Gaza ar putea fi evacuați prin Egipt. MAEIE: Ne aşteaptă o evacuare foarte agitată şi haotică

Adrian Sirbu

Cetățenii Republicii Moldova, care intenționează să părăsească Fâșia Gaza, s-au adunat în sudul regiunii, la punctul de trecere cu Egiptul – Rafah, pentru a părăsi teritoriul afectat de război. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, aceasta e singura opțiune de evacuare.

Majoritatea cetățenilor noștri deja sunt în sudul Fâșiei Gaza. În același timp, ne așteptăm că evacuarea va fi foarte agitată și haotică. Până acum nimeni nu a reușit să-și evacueze cetățenii, o să fie mulți. În același timp, așteptăm mesajele oficiale din partea Egiptului că deschide trecerea, pentru a putea comunica cetățenilor să se deplaseze în siguranță către frontieră”, a precizat purtătorul de cuvânt al MAEIE, Igor Zaharov.

Odată ce avem confirmarea deschiderii punctul de trecere al frontierei, funcționarul consular al Republicii Moldova se va deplasa spre Rafah. Acolo el va elibera titlurile de călătorie pentru persoanele care nu dețin pașaport și va facilita tranzitul lor către Cairo, apoi spre Republica Moldova”, adaugă Igor Zaharov.

Deocamdată nu se cunoaște câți moldoveni se află în sudul Fâșiei Gaza.