România are toate stocurile necesare de gaze și e dispusă să ajute și Republica Moldova
România și-a umplut depozitele de gaze în proporție de 100%, susține ministrul Energiei de la București. Potrivit lui, în caz de necesitate, Bucureștiul este gata să ajute și Moldova, iar volumul oferit va fi suplimentat cu gaze cumpărate din Azerbaidjan.
Sebastian Burduja a subliniat că, dacă iarna va fi foarte grea şi dacă Republica Moldova va solicita sprijinul României la un nivel care să nu poată fi acoperit din stocurile acumulate, există opţiunea de a lua gaze din Azerbaidjan sau de a recurge la o eventuală achiziţie de gaze naturale lichefiate.
„Avem opţiunea de a lua gaze din Azerbaidjan. Avem în continuare această opţiune securizată dinaintea mandatului meu şi este valabilă până în primăvara viitoare. Vorbim de un miliard de metri cubi pe care putem să-i tragem la nevoie. Sau o eventuală achiziţie a gazului sub formă lichefiată din Grecia, cel mai probabil, sau altă variantă”, a afirmat Burduja, citat de Digi24.
Demnitarul român a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că gradul de umplere al depozitelor de gaze este în prezent de 100,6% şi, cu ceea ce va produce România în sezonul rece, ar trebui, într-un scenariu moderat, să treacă peste iarna fără importuri.
„În actul normativ aferent pregătirii pentru iarnă au fost dezvoltate mai multe scenarii care ţin de media temperaturilor şi inclusiv de posibilitatea ca România să susţină alte state, în speţă să-i susţină pe fraţii noştri de peste Prut. Într-un scenariu moderat, România nu va avea niciun fel de problemă, având în vedere gradul de umplere. Şi vă anunţ că astăzi este 100,6%. Deci, avem peste 100% din rezerva tehnică disponibilă la nivelul capacităţilor de stocare. Avem cu 400 de milioane, 417 milioane pentru a fi precis, de metri cubi mai mult faţă de anul trecut, în aceeaşi perioadă. Deci, cu ceea ce mai producem şi în sezonul rece, chiar dacă e o producţie mai mică din raţiuni tehnice, cu ceea ce avem înmagazinat, ar trebui să trecem fără să apelăm la importuri peste această iarnă”, a declarat Sebastian Burduja.