(VIDEO) Vasile Costiuc riscă până la trei ani de închisoare după ce ar fi bătut un paznic dintr-o parcare
Liderul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, a primit de la ofițerul de urmărire penală ordonanța de recunoaştere în calitate de bănuit. Este vorba despre cauza penală pornită după ce la începutul lunii august a agresat paznicul de la o parcare din centrul capitalei.
Vasile Costiuc, care candidează pentru funcția de primar al capitalei, a făcut declarații împreună cu avocatul său, la ieșirea din inspectoratul de poliție.
Potrivit apărătorului, este vorba despre un dosar intentat pentru huliganism, care se pedepsește inclusiv cu închisoare, până la trei ani.
„Cum am văzut noi, era un loc de parcare ocupat abuziv de către proprietarii unui hotel din municipiul Chișinău. Noi am făcut sesizare la poliție, care urmează să stabilească și să-i sancționeze pentru că au ocupat abuziv acele locuri de parcare. Semnul rutier „parcare rezervată”. Erau doar niște jaloane amplasate ilegal. Noi am dat declarații, i-am explicat organului de urmărire penală toate circumstanțele acelui caz”, a menționat avocatul Ion Cobîșenco.
Avocatul a mai spus că în această cauză penală au fost dispuse mai multe expertize, iar expertiza medico-legală a arătat că persoana vătămată nu a suferit vătămări corporale, lucru confirmat și de a doua expertiză. După ce victima a mai prezentat certificate medicale, ofițerul de urmărire penală a dispus o nouă expertiză. Dacă se va constata că nu au existat vătămări, cauza va fi încetată, iar Costiuc va fi scos de sub urmărire penală.
„Această cauză penală vine exact la o zi după ce am arătat casa ministrului, că trăiește în casa care îi aparține, dar e scrisă pe părinți. În plină campanie electorală. Eu cred că mulți o să-și facă singuri concluziile”, a declarat Vasile Costiuc. Potrivit lui, „astfel se răzbună sistemul pe oamenii care nu tac”.
Nu demult în spațiul public a apărut o secvență video în care se vede cum Vasile Costiuc lovește la o parcare paznicul unui hotel din capitală. Incidentul a avut loc la începutul lunii august, iar ca urmare organul de urmărire penală a inițiat acțiuni procesual penale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Vasile Costiuc a declarat că nu acceptă agresivitatea și a recunoscut că nu a procedat corect.