Nicu Popescu: Franța este un aliat de încredere și un prieten de nădejde al Republicii Moldova
Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, susține că Franța este un aliat de încredere și un prieten de nădejde al Republicii Moldova. În cadrul vizitei sale la Paris, vicepremierul a transmis mulțumiri președintelui francez, Emmanuel Macron, și directoarei Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, pentru sprijinul lor necondiționat în depășirea crizelor cu care s-a confruntat Moldova. La fel a mulțumit și pentru contribuția lor semnificativă la modernizarea și progresul țării, transmite IPN.
Nicu Popescu a avut întrevederi cu Catherine Colonna, ministra pentru Europa și afaceri externe a Franței, și Laurence Boone, secretara de stat pentru afaceri europene. Oficialii au discutat despre progresele Republicii Moldova care au condus la recomandarea Comisiei Europene pentru deschiderea negocierilor cu Moldova.
„Le-am mulțumit pentru sprijinul lor continuu în parcursul nostru către aderarea la Uniunea Europeană și am abordat subiecte din agenda bilaterală, inclusiv recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere și semnarea unui acord de protecție socială. Am subliniat, de asemenea, importanța ratificării rapide a acordului moldo-francez pentru evitarea dublei impuneri fiscale”, a notat ministrul de externe.
Șeful diplomației moldovenești a avut discuții și cu ministrul apărării, Sebastian Lecornu, și consilierii săi. El a exprimat aprecierea pentru sprijinul francez în procesul de reformare a armatei naționale a Republicii Moldova și în gestionarea amenințărilor de securitate.
„Le-am mulțumit pentru livrarea primului lot de asistență în contextul consolidării capacităților de apărare ale țării noastre și am discutat despre pregătirile pentru semnarea unui acord de cooperare între Franța și Republica Moldova în domeniul apărării”, a mai spus Nicu Popescu.