(VIDEO) Aeroportul Chișinău ar putea fi, totuși, concesionat. Spînu: „La Chișinău vine o companie franceză de renume să vadă Aeroportul”
În jumătate de an Guvernul trebuie să ia o decizia în privința Aeroportului Internațional Chișinău. O spune ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, potrivit căruia Aeroportul necesită investiții de miliarde pe care statul nu și le permite. În acest context, oficialul spune că autoritățile sunt în căutarea unor investiții masive și a unui partener strategic. Ministrul Andrei Spînu spune că săptămâna viitoare, Aeroportul va fi vizitat de reprezentanții unei companii franceze de renume, care are experiență în managementul aeroportuar, notează IPN.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale spune că întreaga infrastructură aeroportuară necesită investiții masive, însă nici Guvernul și nici Aeroportul Internațional Chișinău nu dispune de fondurile necesare. În acest sens, ministrul spune că statul este interesat de atragerea unui investitor strategic, capabil să dezvolte și să gestioneze Aeroportul.
„Aeroportul are nevoie de investiții de 200-300 milioane de euro. Investiții care trebuie să înceapă în perioada următoare. Asta înseamnă un terminal nou, reparația pistelor, reparația parcărilor, o parcare nouă pentru vizitatori, pentru că infrastructura actuală de la Aeroport ajunge la capacitate maximă. La moment, nici Aeroportul și nici statul nu are 300 de milioane de euro sau 6 miliarde de lei. În acest sens, noi căutăm cea mai bună soluție pentru atragerea acestor investiții și a unui partener strategic. Adică un partener care să îndeplinească mai multe criterii, să aibă bani, să aibă capacitatea de construcție la cele mai înalte standarde, să aibă capacitate de operare și să poată atrage curse suplimentare. Adică, să aibă o relație cu companiile aeriene, pe care să le convingă să vină să zboare de aici”, a spus Andrei Spînu în cadrul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV.
Ministrul Andrei Spînu spune că, deocamdată, nu poate preciza dacă va fi vorba de o concesionare sau de un contract de management, cert este că autoritățile trebuie cât mai rapid să găsească o soluție pentru a moderniza aerogara.
„Săptămâna viitoare o companie franceză cu renume va veni la Chișinău să viziteze Aeroportul. Pe de o parte, statul gestionează Aeroportul, pe de altă parte, vrem să găsim o soluție pe termen lung, ca să avem o infrastructură modernă și cât mai multe curse. Nu pot să spun că este o concesionare, pentru că sunt mai multe modele, un model este parteneriatul public-privat sau concesionarea, un alt model este contractul de management, un alt model este atragerea unui credit pentru investițiile în infrastructură. Cert este că lucrurile nu pot rămâne așa, în următoarea jumătate de an, Guvernul va trebui să ia o decizie. Când va fi luată decizia, eu voi ieși public și voi spune dacă este contract de management, investiție pur financiară, concesionare, parteneriat public-privat. Noi vom oferi toate argumentele și explicațiile necesare”, a mai spus ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
În anul 2013 Aeroportul Internațional Chișinău a fost dat în concesiune companiei Avia Invest pentru o perioadă de 49 de ani. În martie 2023 aerogara a revenit oficial în gestiunea statului, fiind administrată de Întreprinderea de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău”.