Qatarul izolat: Donald Trump apreciază că vizita sa în Orientul Mijlociu a început să „dea roade”
„Mă bucur foarte mult să constat că vizita în Arabia Saudită, (discuțiile) cu regele și 50 de țări dau deja roade. (Liderii regionali) au spus că vor adopta o poziție dură față de finanțarea terorismului și toate referirile au indicat spre Qatar. Poate că acesta va fi începutul sfârșitului ororii terorismului!”, a subliniat Trump, pe Twitter.
Puțin mai devreme, Donald Trump a amintit, tot pe Twitter, că în timpul vizitei sale în Orientul Mijlociu a avertizat împotriva finanțării 'ideologiei radicale' și că liderii din regiune cu care a discutat acest subiect au făcut referire la Qatar.
Liderul de la Casa Albă pare astfel să se poziționeze în criza declanșată după ce Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrein, Egipt, Yemen, Libia și Maldive au rupt relațiile diplomatice cu Qatarul, țară pe care au acuzat-o că susține terorismul.
În a doua jumătate a lunii trecute, în cadrul primului său turneu în străinătate de când a fost învestit la Casa Albă, Trump a vizitat capitala saudită Riad, unde, pe lângă întrevederile bilaterale, s-a întâlnit cu liderii celor șase națiuni ale Consiliului de Cooperare al Golfului, condus de Arabia Saudită, a participat la Summitul americano-arabo-islamic, reunind lideri și reprezentanți din circa 55 de țări din întreaga lume, și a rostit un discurs cu prilejul inaugurării Centrului Global pentru Combaterea Ideologiei Extremiste cu regele saudit Salman.