Opinie//Nu ține umbră adevărului!

Dacă la început minciunile sunt de factură copilărească și implică un grad de naivitate, peste ani, aceastea ne îneacă lumea lăuntrică și crează din noi niște actori ieftini pe scena vieții, care nu mai deosebesc realitatea de ipocrizie. Cel mai rău e că ne complacem în situația, aparent comodă, pe care ni-o asigură minciuna, acel scut protector.

În adolescență mințim părinții. Ascundem lucruri importante, crezând cu disperare că nu vom fi înțeleși, că nu vom primi acea susținere morală de care avem nevoie. Așa încercăm noi să ne justificăm acțiunile, să ștergem petele negre de pe conștiință. Uneori avem regrete, ne promitem că nu ne mai lăsăm duși în ispită, dar apare din nicăieri situația critică care ne pune-n ipostaza de a trimite adevărul în vacanță.

Azi așa, mâine așa… Când ajungem la maturitate, conștientizăm că am fost infideli principiilor noastre, dar nu recunoaștem că suntem pe calea de a ne nimici demnitatea. La un moment dat, pricepem că gândurile astea ne consumă și renunțăm, pentru că o voce ne sună-n minte: ,,Eu nu mint nicioadată. Eu cred tot ce spun, așa că nu e o minciună. Spunem asta, neconștientizând că am mai spus o minciună. Zâmbim inteligent.

Apoi ne continuăm drumul. Mințim că ne iubim locul de muncă, că iubim singurătatea. Mințim că situația fianciară nu este importantă pentru noi. Spunem copiilor că familia noastră este ideală, spunem vecinilor că noul automobil e procurat din bani cinstiți, strigăm la proteste că noi suntem patrioți. Mințim și transformăm totul în cenușă. Devenim niște măscărici, care mai cred în mitul: Am spus un neadevăr pentru a-l salva, pentru a-l proteja. Da, pentru moment l-ai salvat, dar te-ai gândit vreodată ce se poate întâmpla cu omul care percepe că realitatea e alta și nu e cea pe cea care și-a construit-o până acum?

Toată viața îi dăm timpului timp, iar când ajungem la bătrânețe, timpul nu ne întoarce datoria. Astfel stăm undeva pe culme, acolo unde suntem forțați să cedăm rolul de actor și să-l îmbrăcăm pe cel de simplu spectator. Încep procesele chinuitoare de conștiință, pentru că de acum încolo, noi nu vom urca muntele, ci-l vom coborî…Pentru a ne ispăși păcatele, mergem la biserică, ne  rugăm. Adesea ne prefacem că suntem mari credincioși. Și dacă ne-am limita la asta, dar nu… Începem să educăm tânăra generație: Copii, să spuneți doar adevărul. Nu-l umbriți, nu cedați în fața minciunii, pentru că ea este un bulgăre de zăpadă ce devine cu atât mai mare cu cât este rostogolit mai mult, iar voi aveți când să-l rostogoliți…