Răsturnare de situație. Curtea de Apel anulează decizia CSE prin care „Șansa” lui Șor a fost scoasă din alegerile locale
Curtea de Apel Chișinău a anulat decizia Comisiei pentru Situații Excepționale cu privire la eliminarea din cursa electorală a candidaților Partidului „Șansă”. Decizia a fost luată astăzi. Hotărârea poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție în termen de trei zile.
„Se anulează Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 92 din 03.11.2023. Actul administrativ normativ anulat – Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 92 din 03.11.2023, nu produce efecte juridice din momentul în care prezenta hotărârea devine definitivă. Se obligă Comisia pentru Situații Excepționale să publice prezenta hotărâre în aceiași sursă de informare pe pagina web oficială a Guvernului”, se arată în hotătârea judecătorească.
Pe 3 noiembrie 2023, cu două zile înainte de alegeri locale, Partidul „Șansă”, afiliat lui Ilan Șor, ex-deputatul condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”, a fost exclus din cadrul alegerilor locale generale. Anunțul a fost făcut de către premierul Dorin Recean, în cadrul unei adresări către poporul Republicii Moldova. Recean a precizat că decizia a fost luată de către CSE.