Ministerul Educației și Cercetării va lansa programul „Rețeaua școlilor model”
Ministerul Educației și Cercetării va lansa programul „Rețeaua școlilor model”, în cadrul căruia vor fi făcute investiții în 35 de instituții din întreaga țară. Aceasta înseamnă reparație capitală, dotare la standarde europene, renovarea terenurilor de sport, amenajarea curților, asigurarea eficienței energetice și implementarea tehnologiilor digitale. Acest subiect a fost discutat în cadrul unui eveniment la care au fost analizate rezultatele Republicii Moldova în Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor PISA 2022.
Discuția a întrunit șefii organelor locale de specialitate în domeniul învățământului și directori de școli din întreaga țară, scopul fiind lansarea unor schimbări în pregătirea elevilor.
Totodată, MEC va propune o alocație socială pentru părinții care au copii în școli cu mai puțin de 50 de elevi și care vor să facă tranziția într-o instituție cu condiții mai bune de studii. Acești copii vor beneficia de alimentație gratuită, iar pentru transportarea lor urmează să fie achiziționate 70 de autobuze școlare noi.
„Pentru a asigura calitatea predării, MEC a întreprins mai multe măsuri prin care să motiveze tinerii la o carieră didactică – a dublat bursele la pedagogie și a majorat indemnizația la angajare. Pentru a asigura calitatea viitoarelor cadre pedagogice, la universitățile de profil vor putea accede doar absolvenții care au medii mai mari de nota 7”, a afirmat ministrul Educației, Dan Perciun.
Participanții la eveniment au discutat și despre provocările întâmpinate la nivel local sau instituțional, au împărtășit exemple de bune practici în asigurarea unui climat educațional sigur, prietenos și competitiv.