De Ultimă Oră

Prețul la gazul natural ar putea crește cu 4 lei pentru un metru cub. Solicitarea Moldovagaz

Moldovagaz solicită majorarea tarifului la gaze naturale cu 30%, ceea ce ar însemna o creștere cu patru lei pentru un metru cub. Potrivit ANRE, „solicit…

Actualizat acum 10 ore

“Oppenheimer” a fost desemnat cel mai bun film la Globurile de Aur. Cine sunt restul premianților

Adrian Sirbu

“Oppenheimer” a fost desemnat cel mai bun film la Globurile de Aur, decernate, duminică, la Los Angeles. Christopher Nolan a fost recunoscut cel mai bun regizor pentru această producţie a Universal Pictures, Cillian Murphy şi Robert Downey Jr., au primit trofeele pentru rolurile de interpretare în lungmetraj.

Alţi premiaţi ai serii: Paul Giamatti, Billie Eilish O’Connell şi Finneas O’Connell, Jeremy Allen White, Da’Vine Joy Randolph, Ayo Edebiri, Kieran Cullkin, Ali Wong, Steven Yeun, Matthew Macfadyen şi Ricky Gervais. Serialul HBO „Succession” a cucerit patru premii iar „Poor Things”, o reimaginare feministă a poveştii lui Frankenstein, a fost ales la categoria cel mai bun film musical sau comedie.

Globurile de Aur au fost marcate duminică de explozia filmului „Oppenheimer”, cinci premii, favorit al[turi de „Barbie”, doar două trofee, şi de filmul francez „Anatomie d’une Chute”, care a obţinut două trofee.

Filmul biografic despre părintele bombei atomice, realizat de Christopher Nolan, a dat startul serii cu o sală plină: cel mai bun regizor, cel mai bun actor într-o dramă pentru Cillian Murphy, care îl interpretează pe Robert Oppenheimer, şi cel mai bun actor în rol secundar pentru Robert Downey Jr, care interpretează un politician şi mare rival al savantului.

”O poveste extraordinară despre dilema etică a armelor nucleare. Are vreo şansă să funcţioneze? Nu”, a glumit Downey Jr.

 

Favorit cu opt nominalizări, filmul a obţinut şi premiul pentru cea mai bună coloană sonoră originală.

Succesul celuilalt favorit, „Barbie”, a fost mai ponderat. Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă într-o comedie i-a revenit Emmei Stone, pentru rolul unei femei Frankenstein în „Poor Things”, şi nu vedetei Margot Robbie.

Satira feministă a lui Greta Gerwig, în care păpuşa peroxidică descoperă misoginismul lumii reale, a câştigat pe bună dreptate un alt Glob de Aur pentru cel mai bun succes comercial, după ce anul trecut a dominat box office-ul mondial. Dar a fost învins la categoria cel mai bun scenariu de filmul francez „Anatomie d’une Chute”, care a fost desemnat şi cel mai bun film străin. Regizoarea emoţionată Justine Triet a vorbit despre surpriza pe care a avut-o când şi-a văzut lungmetrajul, care spune povestea unei scriitoare acuzate de uciderea soţului ei şi despre cum relaţia lor atât de iubită scapă de sub control. În timpul procesului de scriere împreună cu partenerul ei, Arthur Harari, „ne tot spuneam că ne distrăm foarte mult, dar că nimeni nu va merge să vadă acest film”, a explicat ea. Potrivit acesteia, lungmetrajul „este despre adevăr şi despre imposibilitatea de a-l fixa”.

Christopher Nolan a primit Globul de Aur pentru cel mai bun regizor pentru „Oppenheimer”, filmul său biografic despre viaţa părintelui bombei atomice. Cineastul britanico-american explorează viaţa lui Robert Oppenheimer şi cercetările sale în domeniul bombei termonucleare, văzute prin prisma rivalităţii sale cu un politician puternic, în persoana lui Robert Downey Jr. Filmul explorează sentimentele omului de ştiinţă cu privire la consecinţele devastatoare ale creaţiei sale şi la moştenirea sa pentru istorie.

Actorul irlandez Cillian Murphy a câştigat duminică Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-o dramă, pentru interpretarea părintelui bombei atomice în filmul „Oppenheimer”. Rolul său de geniu bântuit de consecinţele devastatoare ale invenţiei sale i-a permis să-i învingă pe Bradley Cooper (‘Maestro’), Leonardo DiCaprio (‘Killers of the Flower Moon’), Colman Domingo, (‘Bayard Rustin’), Barry Keoghan (‘Saltburn’) şi Andrew Scott, (‘Without Ever Knowing Each Other’).

Lista câştigătorilor

FILM
Cel mai bun film – dramă: „Oppenheimer” (Universal Pictures)
Cel mai bun film – comedie/ musical: “Poor Things” (Searchlight Pictures)
Cea mai bună actriţă într-un film – dramă: Lily Gladstone – “Killers of the Flower Moon”
Cel mai bun actor într-un film – dramă: Cillian Murphy – “Oppenheimer”
Cea mai bună actriţă într-un film – comedie/ musical: Emma Stone – “Poor Things”
Cel mai bun actor într-un film – comedie/ musical: Paul Giamatti – “The Holdovers”
Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un film: Da’Vine Joy Randolph – “The Holdovers”
Cel mai bun actor în rol secundar într-un film: Robert Downey Jr. – “Oppenheimer”
Cel mai bun regizor: Christopher Nolan – “Oppenheimer”
Cel mai bun scenariu: “Anatomy of a Fall” – Justine Triet, Arthur Harari
Cel mai bun film de animaţie: “The Boy and the Heron” (GKids)
Cel mai bun film în limbă străină: “Anatomy of a Fall” (Neon) Franţa
Cea mai bună coloană sonoră: Ludwig Göransson – “Oppenheimer”
Cel mai bun cântec original: “Barbie” – “What Was I Made For?” by Billie Eilish and Finneas

Cel mai bun program de stand-up – Ricky Gervais – “Ricky Gervais: Armageddon”

Realizări cinematografice şi de Box office – “Barbie” (Warner Bros.)

TELEVIZIUNE

Cel mai bun serial – dramă: “Succession” (HBO)
Cel mai bun serial – comedie/ musical: “The Bear” (FX)
Cea mai bună miniserie/ film de televiziune: „Beef”
Cea mai bună actriţă într-o miniserie/ serial de televiziune: Ali Wong – “Beef”
Cel mai bun actor într-o miniserie/ serial de televiziune: Jeremy Allen White – “The Bear”
Cea mai bună actriţă într-un serial TV – dramă: Sarah Snook – “Succession”
Cel mai bun actor într-un serial TV – dramă: Kieran Culkin – “Succession”
Cea mai bună actriţă într-un serial TV musical – comedie: Ayo Edebiri – “The Bear”
Cel mai bun actor într-un serial musical – comedie: Jeremy Allen White – “The Bear”
Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial, miniserie sau film de televiziune: Elizabeth Debicki – “The Crown”
Cel mai bun actor secundar într-un serial, miniserie sau film de televiziune: Matthew Macfadyen – “Succession”