Moldovagaz: consumul de gaze naturale a crescut în luna decembrie
Volumul consumului de gaze naturale în luna decembrie 2023 a constituit 137,8 milioane de metri cubi, ceea ce este cu 35,4% mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2022. Totodată, potrivit SA „Moldovagaz”, fața de luna noiembrie 2023, acest indicator s-a mărit cu 54,2 milioane de metri cubi sau cu 64,8%, transmite IPN.
Până pe 31 decembrie, consumatorii casnici au achitat 99% din sumele facturate în anul 2023, ceea ce este cu 0,1 puncte procentuale mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. În cazul consumatorilor non-casnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 97,6%, sau cu 1,4 puncte procentuale mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 97%, ceea ce este cu 2,9 puncte procentuale mai puțin comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
În perioada de referință, de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 334 de unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 1,4 milioane de lei. Totodată, față de 213 consumatori s-a aplicat condiția plății preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.
Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul de achitare a consumului de gaze naturale la data de 31 decembrie 2023 se ridică la 98%, și constituie 12,3 miliarde de lei, cea ce este cu circa 0,6 puncte procentuale mai puțin în comparație cu aceeași perioada a anului 2022.