ggg

128 de ani de la trecerea în eternitate a lui Eminescu// Zeci de oameni au depus flori la bustul poetului

Corina Bezer

Oamenii spun că poezia lui Mihai Eminescu este mereu actuală, iar neamul românesc va dăinui veşnic prin creațiile sale. „Mihai Eminescu este poetul nemuririi, este poetul care va dăinui în inimile noastre prin patriotismul său. Suntem români şi punctum, spunea marele Eminescu. Nimeni nu va putea nega acest lucru, iar atâta timp cât creaţia lui Eminescu va fi vie în inimile noastre, neamul nostru românesc va prospera”, a declarat Vlad Bileţchi, preşedintele Asociaţiei „UNIREA – ODIP”. 

Tinerii de la ODIP au împărţit panglică tricoloră tuturor trecătorilor.

ggg

Luceafărului literaturii române a murit la 15 iunie 1889 la Bucureşti, la doar 39 de ani. În jurul orei 4 dimineaţa, după ce la începutul anului boala sa devenise tot mai violentă, în casa de sănătate a doctorului Şuţu din strada Plantelor, Bucureşti. Ziarul „Românul” anunţa ziua următoare la ştiri: „Eminescu nu mai este.”

Născut ca Mihai Eminovici, a fost un poet, prozator şi jurnalist român, considerat de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

ggghhhjjj