158 de ani de la Mica Unire

158 de ani de la Mica Unire, sărbătoriţi în toată Ţara

Corina Bezer

Mâine, la ora 15:00, Asociația Obștească Onoare Demnitate și Patrie organizează un flashmob pentru a marca cei 158 de ani de la Mica Unire. Evenimentul se va desfășura la bustul lui Alexandru Ioan Cuza din Chişinău, la intersecţia bulevardului Cuza-Vodă şi Dacia. Voluntarii vor depune flori, vor desfășura 15 metri de tricolor şi vor intona cântece patriotice. Potrivit organizatorilor, evenimentul are scopul de a promova valorile naționale românești prin acțiuni culturale, slăvind faptele istorice, dar mai ales UNIREA. „Acestă zi are o conotaţie deosebită pentru noi, românii. Unirea din 1859 a pus bazele Marii Uniri şi a realizat visul tuturor românilor de a fi împreună. Invităm toţi doritorii să fie mâine alături de noi, să marcăm împreună 158 de ani de la Mica Unire”, a declarat pentru Liber TV, Vlad Bileţchi, preşedintele ODIP. Mai multe detalii despre evenimentul din Chişinău, vedeţi aici.

Şi la Iaşi se anunţă o adevărată sărbătoare. Astfel, Tinerii Moldovei vor organiza o excursie în capitala Unirii. „În acest an, la 24 ianuarie, vom organiza o deplasare la Iași pentru a participa la programul oficial al zilei pregătit de autorități. Vom avea timp să vizităm orașul, ne vom revedea, totodată, cu prietenii noștri de la Acțiunea 2012 din toată România, iar spre seară, vom facem niște cumpărături la Palas Mall. Avem și o taxă pentru toate astea – 200 MDL, bani care vor acoperi cheltuielile pentru transport”, declară Tinerii Moldovei. Mai multe detalii despre excursia la Iaşi, vedeţi aici. 

Eveniment Tinerii Moldovei

În acelaşi timp, la Iaşi va avea loc o acţiune inedită organizată de Acţiunea 2012 Iaşi. Manifestanţii vor crea harta României Mari din oameni. Evenimentul va avea loc mâine, la ora 12:00, în Piaţa Unirii. Mai multe detalii, vedeţi pe pagina evenimentului. 

Amintim că pe data de 24 ianuarie 1859 a avut loc Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Mica Unire de la 1859 a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică.