Diaspora din Italia susține reîntregirea neamului românesc

Diaspora din Italia susține reîntregirea neamului românesc

Corina Bezer

Potrivit președintelui „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi, diaspora din Italia simte românește și conștientizează că viitorul Republicii Moldova este împreună cu România în marea familie europeană. „Chiar dacă sunt la mii de kilometri de casă, acești oameni sunt cu sufletul aproape de Republica Moldova și contribuie direct la bunăstarea cetățenilor rămași acasă. Am avut discuții productive, am răspuns la toate întrebările care-i frământă și am ajuns împreună la concluzia că doar unirea ne va salva”, a declarat Vlad Bilețchi, care a ajuns ieri noaptea din Italia. 

ff

La rândul său, președintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, spune că a întâlnit oameni cărora le pasă de viitorul Republicii Moldova. „Am analizat și dezbătut împreună cele mai importante subiecte politice din Republica Moldova. Am abordat problemele și am identificat soluțiile. Diaspora a avut mereu un cuvânt greu de spus în cadrul alegerilor. Scopul nostru este să ridicăm nivelul de viață în Republica Moldova, pentru a le da o șansă celor plecați să revină acasă”, a declarat Dorin Chirtoacă. 

Diaspora din Italia susține reîntregirea neamului românesc

Întâlnirea cu diaspora din Italia a avut loc în perioada 10-11 februarie. 

VIDEO – https://www.facebook.com/vlad.biletchi94/videos/2069064536515901/ 

https://www.facebook.com/106244906075994/videos/387151968506552/ 

https://www.facebook.com/106244906075994/videos/1835153999924029/