ss

(FOTO/VIDEO) Cimitirul Eroilor din Chișinău, motiv de manipulare pentru presa afiliată lui Igor Dodon

Corina Bezer

Vlad Bilețchi, care anul acesta a început lucrările de renovare și restaurare a monumentului istoric, spune că emisiunea a avut scopul de a dezinforma oamenii, întrucât Cimitirul Eroilor a fost prezentat ca unul rusesc, ceea ce reprezintă o denigrare a eroilor care și-au dat viața pentru patrie. „Jurnalista a omis intenționat faptele istorice, și anume că tot ceea ce a însemnat cândva Cimitirul Eroilor a fost construit de administrația românească, care a avut demnitatea să cinstească memoria ostașilor din 18 țări. Mai mult, în perioada sovietică, acest cimitir a fost batjocorit și a fost demolat. Este evident că acest post de televiziune, care aparține oamenilor afiliați lui Dodon, a dorit să discrediteze memoria ostașilor români și să glorifice un regim, care nu a știut decât să distrugă”, a declarat Bilețchi. 

DD

La rândul său, Ghenadie Cosovan, președintele Asociației „Credință Patriei”, care a contribuit la lucrările de renovare ale monumentului istoric, a declarat că în cimitirul din bulevardul Decebal ar fi fost înhumați peste 500 de ostași români și peste 200 de etnie rusă. „Cel mai rușinos este faptul că din acest reportaj eu am simțit mirosul de șovinism bolșevic, care după 30 de ani iarăși iese în societatea noastră”, a spus Ghenadie Cosovan.

Iar Președintele Comitetului pentru Salvarea Cimitirului Eroilor, Boris Volosatîi, spune că acest reportaj este, de fapt, o sfidare a istoriei. „Regretăm că până și memoria unor simpli ostași, care nu au făcut decât să lupte pentru patria lor, să fie batjocorită. Acest Cimitir al Eroilor nu trebuie să contituie un subiect, prin intermediul căruia oamenii să fie manipulați și mințiți. Acest loc ar trebui să ne unească, nu să ne dezbine”, a declarat Volosatîi. 

În același timp, Vlad Bilețchi mai spune că, în cadrul emisiunii, s-a spus că „mai multe asociații unioniste, printre care și UNIREA-ODIP, și-au marcat teritoriul cu scopul de a-și asuma acest cimitir”. În acest context, liderul ODIP susține că autorul emisiunii a uitat să menționeze că președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, pe care NTV Moldova îl susține, a fost cel care a alocat bani din rezerva de stat pentru demolarea spitalului construit în urma distrugerii cimitirului. 

RR

ddddAstfel, Asociația „UNIREA-ODIP” solicită CA să oblige NTV Moldova să le ofere dreptul la replică, aceeași zi în care a fost transmisă emisiunea, aceeași oră și același spațiu de emisie.