tanc tricolor

Haz de necaz// Tancul sovietic instalat la Cornești a fost vopsit în culorile tricolorului românesc

Corina Bezer

Vopseaua s-a prelins peste tot, iar recipientele goale au fost lăsate chiar lângă tanc. Judecând după numărul acestora, au fost folosite peste opt kilograme de vopsea, relatează Expresul.md

Primarul de Cornești, Vera Buga, a declarat că a auzit despre ceea ce s-a întâmplat cu acest tanc, dar, pentru că acesta nu se află în gestiunea primăriei, nu a intervenit în niciun fel. În plus, nu a fost depusă nicio solicitare, nicio plângere la primărie cu privire la acest incident, a subliniat ea.

Nimeni, deocamdată, nu știe cine sunt făptașii.

Potrivit publicației de la Ungheni, tancul a fost instalat pe unul dintre dealurile de la Cornești într-o noapte, în anii '70 ai secolului XX.

Ani în șir, a fost lăsat în parajină, revenind în atenția publicului la finele anului 2016, când deputați socialiști au înnoptat lângă blidatul rusesc câteva nopți în șir, păzindu-l cică de fostul ministru al Apărării, Anatol Șalaru, care avea intenția să-l demonteze, relatează Radio Chișinău.

Peste câteva luni, în primăvara anului 2017, socialiștii locali au vopsit tancul în verde și au lăsat pe el inscripția ”За родину!”  (”Pentru patrie”), fără să coordoneze această acțiune a lor cu specialiști în domeniu.

Socialiștii însă și-au luat revanșa și și-au vopsit tancul în culorile inițiale.