Sondaj IMAS: 32% din cetățenii Republicii Moldova își doresc Unirea cu România

Sondaj IMAS: 32% din cetățenii Republicii Moldova își doresc Unirea cu România

Corina Bezer

Partidul Socialiștilor, Partidul Acțiune și Solidaritate, Partidul Democrat și Partidul Platforma „Demnitate și Adevăr” ar accede în Parlament dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare. La fel, potrivit sondajului, Igor Dodon, Maia Sandu, Pavel Filip și Dorin Chirtoacă sunt politicienii care se bucură de cea mai mare încredere a populației.

Potrivit sondajului, dacă duminică ar avea loc un referednum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, 60 la sută din populație ar vota „pentru”, în timp ce doar 44 la sută ar opta aderarea la Uniunea Eurasiatică. De asemenea, tot mai mulți cetățeni își doresc unirea cu România, deziderat susținut de 32 la sută din oameni. „Este o surpriză plăcută pentru noi, pentru partidul Democrat, dar și este o demonstrare că este un suport tot mai mare din partea cetățenilor”, a declarat Vitalie Gămurari, purtător de cuvânt PD.

Cercetarea a fost efectuată în perioada 27 noiembrie – 7 decembrie pe un eșantion de peste 1000 de persoane, în 74 de localități. Marja de eroare este de 3 la sută.