dd

(VIDEO) Mai multe aeronave au încălcat noaptea trecută interdicția de a efectua zboruri din și spre Chișinău

Corina Bezer

Președintele „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi, a efectuat aseară o vizită la Aeroportul Internațional Chișinău pentru a se convinge de acest lucru. Ceea ce a descoperit însă a fost uluitor: zeci de oameni stăteau unul lângă altul, în așteptarea pasagerilor care urmau să aterizeze. 

Deși interdicția Guvernului de a sista toate zborurile aeriene a intrat în vigoare la data de 17 martie, la ora 00:00, ultimul zbor din Aeroportul Chișinău este cel spre Kiev (Ucraina) al companiei Ukraine International Airlines, aeronava ucraineană decolând în jurul orei 07:10. 

dd

Cu toate acestea, pe site-ul Aeroportului Internațional Chișinău, zborurile celor trei aeronave nu figurează nici la compartimentul „decolări”, nici la cel de „aterizări”.

Astfel, potrivit paginii web, ultima decolare de pe pista Aeroportului Chișinău s-ar fi făcut la ora 23:30, spre Istanbul (Turcia), iar ultima aeronavă care a aterizat la Chișinău este cea revenită din Sharm el-Sheih (Egipt), în jurul orei 22:36.

ddssAstăzi, Autoritatea Aeronautică Civilă a venit cu o reacție. 

Prin noțiunea de zboruri charter regulate se presupune zborurile efectuate în interesul operatorilor turistici și are drept scop transportul persoanelor (turiștilor) către și dintr-o zonă anume cu o regularitate clară și într-o anumită perioadă a anului.

 Totodată, conform prevederilor actelor specificate supra, a rămas posibil efectuarea unor zboruri private/charter în special pentru a permite autorităților din Republica Moldova, dar și altor state de a evacua cetățenii săi din zonele afectate de noul Coronavirus. Fiecare caz în parte este examinat suplimentar de către Autoritatea Aeronautică Civilă.

Suplimentar, Vă aducem la cunoștință că prin Hotărârea nr. 9 din 15 martie 2019 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică nu au fost suspendate zborurile cargo (transportul de marfă)”, se arată în comunicatul instituției. 

Duminică, Guvernul Republicii Moldova a decis sistarea traficului aerian. 

„Se sistează totalmente traficul aerian al Republicii Moldova. Este o măsură absolut necesară și din păcate trebuie să o implimentăm. Totodată, se sistează posibilitatea de traversare a hotarelor terestre de cetățenii străini care vin în Republica Moldova, excepție făcând cei care au statut diplomatic, au reședința în Republica Moldova sau cei care însoțesc mărfurile”, a declarat prim-ministrul Ion Chicu.