Grădinița din Hansca, Ialoveni a fost inaugurată cu sprijinul României

(FOTO/VIDEO) România, tot mai aproape! Grădinița din Hansca, Ialoveni a fost inaugurată cu sprijinul României

Miercuri, 11 iulie 2018, 10:49

Tot mai multe grădinițe sunt renovate cu sprijinul Guvernului României. Astăzi, 11 iulie, a fost inaugurată grădinița din satul Hansca, raionul Ialoveni.

La eveniment a participat Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, care a spus că România este tot mai prezentă în țara noastră prin proiecte concrete în domeniul educației.

Grădinița din Hansca, Ialoveni a fost inaugurată cu sprijinul României „Decizia pe care a luat-o Guvernul României, cu trei ani în urmă, este extrem de înțeleaptă, întructât susține programul de renovare a instituțiilor preșcolare din Republica Moldova. Succesul eforturilor noastre se citește în zâmbetele largi de pe fețele copiilor. Poate vă întrebați de ce totuși Guvernul României a decis să investească în astfel de programe. În primul rând, pentru noi contează educația. În al doilea rând, România susține ferm și hotărât parcursul european al Republicii Moldova”, a declarat Ambasadorul Daniel Ioniță. 

La rândul său, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a declarat că nimic nu este mai frumos decât condițiile bune pentru copii. „Aceste lucruri se întâmplă cu ajutorul unor persoane inimoase, dar și state. Vorbesc despre acest minunat aport al Guvernului României, care valorează 26 de milioane de euro. Suntem recunoscători statului român pentru această investiție în viitorul Republicii Moldova”, a declarat Monica Babuc. 

Grădinița din Hansca, Ialoveni a fost inaugurată cu sprijinul RomânieiGrădinița din Hansca, Ialoveni a fost inaugurată cu sprijinul RomânieiGrădinița din Hansca, Ialoveni a fost inaugurată cu sprijinul României