unire

Un milion pentru Unire! Alianța pentru Centenar a dat startul celei mai mari campanii de colectare a semnăturilor pentru Unire

Corina Bezer

Pentru colectarea semnăturilor, organizatorii au lansat și o aplicație online, unde doritorii se vor putea pronunța în favoarea Unirii.

Reunificarea este dorința legitimă a populației de pe ambele maluri ale Prutului, aspect dovedit și la Marea Adunare Centenară din 25 martie, de la Chișinău. Procesul are loc de jos în sus, de la oamenii simpli la politicieni. Le vom cere atât parlamentarilor de la București, cât și de la Chișinău să semneze pentru viitorul comun, prosper, al celor două state”, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012. 

Pentru revizuirea Constituției, membrii Alianței pentru Centenar au identificat și format un grup de experți în drept constitutional care lucrează la fraza finală a preambulului Legii fundamentale, similară celei din Constituția Germaniei și în care va fi prevăzut dreptul poporului român de a se reunifica pașnic, în concordanță cu Tratatul de la Helsinki.

„Vrem să colectăm un milion de semnături, vrem să aducem la cunoștința parlamentelor care contează – Parlamentul European, Parlamentul de la București și cel de la Chișinău, că există o masă populară care își dorește Unirea. În Declarația de Independență avem clauze clare care spun că poporul R. Moldova are un areal etnic și național de devenire. Din păcate același lucru nu se regăsește și în Constituție”, a declarat președintele UNIREA – ODIP, Vlad Bilețchi.

Precizăm că semnăturile se vor strânge începând de săptămâna viitoare, mai puțin la Chișinău și Bălți, acolo unde campania va debuta pe 3 iunie, odată cu încheierea alegerilor pentru primăriile din cele două localități.