Ultima modă în domeniul fashion

Gențile din lemn, noul trend al anului 2018

Corina Bezer

Dorinţa de a adăuga ceva original ţinutelor doamnelor, a inspirat-o pe Mihaela Dvornic, un tânăr designer din Moldova, să creeze genţi din lemn. Accesoriile au câştigat admiraţia femeilor din Moldova, dar şi de peste hotare.

Pasiunea pentru aceste accesorii mai puţin obişnuite a venit încă de pe băncile facultăţii. Atunci, Mihaela a confecţionat o geantă din lemn cu elemente din piele naturală.

„Am făcut-o pentru mine, deoarece  eram pasionată de lemn. Am văzut câteva exemple pe internet şi am dorit să fac pentru mine”, a spus designerul, Mihaela Dvornic.

Doi ani mai târziu, în cadrul tezei sale de licenţă, a realizat și o colecţie de haine pe care le-a asortat cu genţi din lemn. Colecţia i-a adus tinerei mai multe distincţii, printre care premiul la concursul tinerilor designeri Art Podium din Chişinău.

„Pentru realizarea colecţiei m-a inspirat arhitectura tradiţională rurală. Încercam să preiau elemente tradiţionale sau ornamente tradiţionale, stilizându-le", a menționat designerul, Mihaela Dvornic.

Gentuţele realizate de Mihaela Dvornic îşi găsesc loc în garderobele tinerelor care îşi doresc să iasă din anonimat. Preţul unui accesoriu începe de la 800 de lei şi variază în funcţie de complexitatea, dar şi de materialul din care este confecţionat.

 Alina Melnic, reporter-stagiar