Gala Oscar 2017

Lista câștigătorilor la gala OSCAR 2017

Evelina Popescu

Ceremonia, însă nu a decurs fără gafe. La final, actorul Warren Beatty a anunțat greșit câștigătorul premiului de „Cel mai bun film”, spunând că este musical-ul „La La Land”. După câteva minute, s-a aflat că s-a făcut o greșeală, actorul primind plicul greșit, iar premiul îi revine de fapt filmului „Moonlight”.

"Moonlight" (În Lumina Lunii), regizat de Barry Jenkins, urmărește viața unui tânăr american de culoare, din copilărie și până la maturitate, în timp ce încearcă să-și găsească sensul în lume.

În schimb, filmul "La La Land", regizat de Damien Chazelle, care a fost nominalizat la 14 categorii, a obținut totuși câteva statuete printre care cea pentru „Cea mai bună actriță în rol principal”, „Cel mai bun regizor”, „Cea mai bună imagine” și „Cea mai bună coloană sonoră”.

Trofeul pentru cel mai bun actor în rol principal a ajuns la Casey Affleck, pentru rolul din "Manchester by the Sea", iar Emma Stone a plecat acasă cu un Oscar pentru rolul din "La La Land".

 Lista completă a câștigătorilor:

Cel mai bun film:
Moonlight

Cel mai bun actor în rol principal:
Casey Affleck (Manchester by the Sea)

Cea mai bună actriță în rol principal:
Emma Stone (La La Land)

Cel mai bun regizor:
Damien Chazelle (La La Land)
 

Cel mai bun film străin:
The Salesman (Iran)

Cel mai bun actor în rol secundar:
Mahershala Ali (Moonlight)

Cea mai bună actriță în rol secundar:
Viola Davis (Fences)

Cel mai bun scenariu original:
Kenneth Lonergan (Manchester by the Sea)

Cel mai bun scenariu adaptat:
Barry Jenkins (Moonlight)

Cea mai bună imagine:
Linus Sandgren (La La Land)

Cel mai bun film documentar:
O.J.: Made in America

Cel mai bun film de animație:
Zootopia

Cel mai bun scurt-metraj de animație:
Piper

Cea mai bună coloană sonoră:
Justin Hurwitz (La La Land)

Cele mai bune efecte vizuale:
The Jungle Book

Cele mai bune costume:
Fantastic Beasts and Where to Find Them

Cel mai bun scurt-metraj:

Sing

Cel mai bun scurt-metraj documentar:

 The White Helmets

Cel mai bun montaj:

Hacksaw Ridge

Cea mai bună melodie originală:

La La Land

Prima decernare a premiilor a avut loc la 16 mai 1929. Celebra statuetă a fost creată de sculptorul George Stanley.