Ion Paladi

(VIDEO) De Ziua Unirii, interpretul Ion Paladi a lansat piesa „România mea frumoasă”

Corina Bezer

Clipul redă povestea de viață a unui scriitor român, persecutat de regimul comunist din România. Protagonistul este nevoit să emigreze în America, pentru a-și salva viața dar, rămâne doborât de dorul de casă, fapt care-l face să scrie și să publice o carte cu impact, întitulată „România mea frumoasă”.

Scriitorul revine în România și lansează cartea cu ocazia centenarului – 100 de ani de la Marea Unire.

„Ne-am gândit că această zi este cea mai potrivită pentru a lansarea acestui videoclip "România mea frumoasă", 1 decembrie, atunci când toţi românii sărbătoresc Marea Unire, acea Unire pe care ne-o dorim şi astăzi", a menţionat Ion Paladi.

Rolul eroului principal este jucat de actorii Iurie Gologan şi Emil Coșeru, iar în cel de iubită este actrița Dana Ciobanu. Filmările au durat mai mult de o săptămână în unele dintre cele mai pitoreşti locuri din Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Țîpova, Chișinău dar și Londra.