Gaze

Bani pentru Kremlin// 1,4 miliarde de lei, din bugetul de stat, vor fi direcționate pentru stingerea datoriilor către Gazprom

Redacția Liber TV

 „Moldova este într-un risc eminent de la deconectare la gaze. Ăsta nu e un show mediatic, ci un risc real. Acest risc se confirmă prin faptul că la 22 noiembrie Gazprom a trimis o scrisoare prin care a inițiat un ultimatul de sistare a gazelor naturale furnizate. În aceeași zi, MoldovaGaz cere implicarea Guvernului în soluționarea problemei. MoldovaGaz recunoaște că după ce a inițiat mai multe procedure de a soluționa această problemă ca companie recunoaște că nu a reușit să rezolve această problemă și cere susținere. Astfel, Guvernul este în situația de a fi un actor pasiv sau să caute soluții pentru a rezolva situația. Aceste măsuri pe care le ia Guvernul necesită modificări la Legea Bugetului de Stat pentru 2021. De ce Energocom? Situația crizei gazelor, fiindcă avem și o problema de dependență energetică, ea evoluează. Nu sunt excluse pe viitor și alte probleme, de aceea Energocom a fost identificat ca un agent economic care să intervină și să facă tranzacții economice. În al doilea rând de ce Energocom. Dacă se plătesc direct anumite sume la gaz, trebuie să amintim că MoldovaGaz poate să trateze aceste sume cum ea dorește”, a explicat ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi.