Comisia Europeană va acorda Moldovei un sprijin financiar de 72,5 milioane de euro

Adrian Sirbu

Comisia Europeană va debursa un sprijin financiar de 72,5 milioane de euro Republicii Moldova, ca parte a operațiunii de asistență macrofinanciară aflată în curs de desfășurare. Din această sumă, Moldova a primit deja ieri un împrumut de 50 de milioane de euro, iar până la sfârșitul lunii octombrie va urma o nouă tranșă de 22,5 milioane de euro sub formă de grant, transmite MOLDPRES. 

Comisia Europeană a precizat într-un comunicat de presă că asistența reprezintă un sprijin suplimentar pentru Moldova, a cărei economie a fost grav afectată de consecințele războiul din Ucraina și care se confruntă în continuare cu provocări legate de securitatea energetică.

„Acest sprijin financiar va ajuta țara să acopere o parte din necesitățile sale de finanțare suplimentare în 2023, va susține stabilitatea macroeconomică și va asigura continuarea reformelor, alături de programul în curs de desfășurare al Fondului Monetar Internațional pentru Moldova. De asemenea, această asistență financiară va ajuta Moldova să avanseze în parcursul său european”, este menționat în comunicat.

Acordarea acestui sprijin vine după ce Comisia Europeană a constatat că Moldova și-a îndeplinit angajamentele politice relevante convenite cu UE. „Moldova a înregistrat progrese aferente îmbunătățirii securității energetice prin adoptarea unui plan de acțiune pentru iarna ce urmează. Moldova a consolidat, de asemenea, guvernanța în sectorul public și a avansat în domeniul statului de drept, realizând progrese în ocuparea posturilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și al Consiliului Superior al Procurorilor. Totodată, Moldova a făcut pași importanți în direcția îmbunătățirii mediului de afaceri din țară, prin adoptarea unui nou program de antreprenoriat și a unei strategii de transformare a digitalizării”, a precizat sursa citată.

Operațiunea de asistență macrofinanciară pentru Moldova, aflată în curs de desfășurare, are o valoare totală de până la 295 de milioane de euro, din care 220 de milioane de euro sub formă de împrumuturi și 75 de milioane de euro sub formă de granturi. Aceasta include o majorare în valoare de până la 145 de milioane de euro adoptată de Parlamentul European și de Consiliu în iunie 2023, din care 72,5 milioane de euro urmează să fie transferate Republicii Moldova până la sfârșitul lunii octombrie.

Până la sfârșitul lunii octombrie, Moldova va primi 172,5 milioane de euro prin această operațiune. Potrivit Comisiei Europene, în funcție de progresele înregistrate privind condițiile de politici convenite, vor urma și alte debursări.