Licitația pentru construcția parcurilor eoliene și fotovoltaice cu capacitatea totală de 165 MW va fi lansată săptămâna viitoare

Adrian Sirbu

Licitația pentru construcția parcurilor eoliene și fotovoltaice cu capacitatea totală de 165 MW va fi lansată săptămâna următoare. Decizia a fost adoptată de comisia de licitație, condusă de ministrul Energiei, Victor Parlicov. Potrivit autorităţilor, prin această licitație se așteaptă investiții de aproximativ 190 milioane de euro în construcția de parcuri eoliene și fotovoltaice.

Ministerul Energiei estimează că după finalizarea procesului de conectare a centralelor electrice, ponderea energiei produse din surse regenerabile va crește de la 10% până la 16,6%, contribuind semnificativ la atingerea angajamentului de avea o pondere de 27% în consumul total până în 2030, țintă stabilită în proiectul Planul Național Integrat pentru Energie și Climă.

Conform cerințelor de participare simplificate și debirocratizate, câștigătorii concursurilor vor primi un preț fix garantat pentru o perioadă de 15 ani pentru energia electrică generată. Prețul fix garantat va fi determinat în cadrul procedurii de licitație și nu poate depăși prețul plafon de 1,5 lei/kWh eolian și de 1,67 lei/kWh solar, stabilit de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

Pentru capacități mari de regenerabile a fost alocată o capacitate totală de 165 MW, împărțită după tehnologii – 105 MW pentru instalații eoliene și 60 MW pentru fotovoltaice.

Depunerea și recepționarea cererilor, a ofertelor tehnice și financiare, este preconizată începând cu luna septembrie 2024.