Lukoil pierde activele de la Aeroportul Chișinău: complexul petrolier a revenit în proprietatea statului
Agenția Proprietății Publice și Aeroportul Internațional Chișinău au finalizat procesul de inventariere și au semnat joi, 29 ianuarie, cu Lukoil Moldova actele de predare-primire ale complexului petrolier din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău.
Astfel, activele deținute de Lukoil pe teritoriul aeroportului au revenit în proprietatea statului, în conformitate cu decizia Consiliului pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului, adoptată la 15 decembrie 2025.
În aceeași ședință, Consiliul a interzis activitatea Lukoil în domenii de interes strategic pentru securitatea statului, cu beneficiarii și fondatorii existenți, și a dispus revenirea la situația anterioară privatizării din anul 2005 a complexului petrolier de la Aeroportul Chișinău. Compania a fost obligată să predea activele până la data de 9 ianuarie 2026.
Întrucât Lukoil nu s-a conformat deciziei în termenul stabilit, la 16 ianuarie Consiliul a aplicat companiei o amendă în valoare de 5 milioane de lei, achitată în cursul săptămânii curente. Printr-o decizie ulterioară, activitatea Lukoil în domenii strategice pentru securitatea statului a fost suspendată, fiind acordat un nou termen pentru predarea activelor, până la 28 ianuarie.
După impunerea sancțiunilor internaționale de către Biroul pentru Controlul Activelor Străine al Departamentului Trezoreriei Statelor Unite, la 12 noiembrie a fost încheiat un contract de comodat gratuit între Aeroportul Internațional Chișinău și Lukoil, care a permis preluarea în administrare a activelor până la finalizarea procedurii de predare-primire.
Ministerul Energiei amintește că procedura de examinare a investițiilor de importanță pentru securitatea statului realizate de „LUKOIL-MOLDOVA” SRL a fost inițiată în luna mai 2024, anterior aplicării sancțiunilor internaționale.
În ceea ce privește activitatea stațiilor de alimentare cu combustibili de pe teritoriul Republicii Moldova, acestea urmează să fie preluate de fondul de investiții american Carlyle Group. Potrivit legislației naționale, noul acționar este obligat să solicite aprobarea investițiilor, iar Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului urmează să emită o decizie în acest sens.