Motiv de îngrijorare? Euro a coborât la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani
Euro a coborât marţi, 5 iulie, pe piețele externe, la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani, moneda unică fiind aproape la paritate cu dolarul. Deprecierea euro este consecința crizei energetice, a războiului din Ucraina, dar și a previziunilor nefavorabile pentru perioada următoare, spun experții, scrie Ziarul de Gardă.
Banca Națională a R. Moldova a stabilit pentru miercuri, 6 iulie, un curs oficial de 19,71 de lei pentru un euro și 19,14 lei pentru un dolar.
„Impactul asupra economiei naționale nu este tocmai bun. Este mai degrabă negativ pentru că nu stimulează dezvoltarea economică internă, producția. Tot ce importăm ar deveni din ce în ce mai ieftin, dar exportăm în pierdere. Dacă nu încurajăm producția, consumatorii nu vor înregistra creșteri salariale. Chiar dacă ne bucurăm, în prima instanță, că importurile devin mai ieftine, în termen mediu și lung ne-ar putea costa mai scump”, afirmă Viorel Gîrbu.
De cealaltă parte, directorul de program „Sectorul monetar și modelare economică” din cadrul Expert-Grup, Alexandru Fală, consideră că scăderea euro va tempera creșterea prețurilor din R. Moldova.
„Deprecierea euro este pozitivă din perspectiva bunurilor de import. Aprecierea leului față de euro creează o situație care ne avantajează parțial. Având în vedere creșterea prețurilor produselor importate, deprecierea monedei ar putea să fie un factor care mai temperează inflația. Totuși, persoanele sau familiile care obțin remiteri în euro ar putea fi devorizați”, susține Alexandru Fală.
Cursul de schimb euro-dolar a coborât marţi la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani, moneda unică fiind aproape la paritate cu dolarul, ca urmare a tensiunilor de pe piaţa energetică provocate de războiul din Ucraina.
În condiţiile în care euro a coborât până la un curs de 1,03 dolari, moneda euro evoluează în prezent la un nivel nemaivăzut de la finele lui 2002, când existau încă numeroase necunoscute cu privire la noua monedă europeană.
Acum, de vină pentru deprecierea euro sunt riscurile create de invadarea Ucrainei de către Rusia şi explozia preţului gazelor naturale pe care a provocat-o invazia rusească.
„Îngrijorările crescute cu privire la o posibilă recesiune duc la deprecierea monedei euro, în timp ce dolarul este în creştere”, a comentat Fiona Cincotta, analistă la City Index. Potrivit acesteia, traderii pariază pe faptul că Banca centrală a SUA (Fed) va continua să majoreze dobânda în mod agresiv pentru a ţine sub control inflaţia. „Datele privind indicatorul PMI în Europa, publicate marţi, au scos în evidenţă riscul de încetinire a ritmului de creştere economică la finele celui de-al doilea trimestru”, a adăugat Fiona Cincotta.