ULTIMA ORĂ! Intrarea în vigoare a legii care prevede limitarea decontărilor în numerar ar putea fi amânată cu trei luni. Radu Marian: „Mai avem nevoie de timp”
Legea nr. 34 privind decontările în numerar ar putea intra în vigoare de la 1 aprilie 2025 și nu la 1 ianuarie 2025, cum era prevăzut anterior. Un amendament privind amânarea acesteia ar putea fi votat astăzi în cadrul ședinței Parlamentului, a anunțat deputatul Radu Marian.
Potrivit acestuia, autoritățile au nevoie de mai mult timp pentru a îmbunătăți procedurile de transfer electronic/bancar în cazul contractelor de achiziționare a imobilelor între persoane fizice. Această lege limitează valoarea tranzacțiilor în numerar între două persoane fizice la (a) 100 de salarii medii pe economie (aproximativ 1,6 milioane de lei sau 80 de mii de euro în 2025) pentru tranzacțiile de imobile, și (b) 50 de salarii medii pe economie pentru tranzacțiile de automobile. Orice tranzacție care depășește aceste valori va trebui realizată prin mijloace electronice.
„În această toamnă, am creat un grup de lucru pe lângă Comisia Economie, Buget și Finanțe pentru a optimiza procesul de transfer electronic în cazul imobilelor. Am înregistrat progrese importante în ceea ce privește simplificarea procedurii de prezentare a documentelor justificative necesare depunerii de numerar la instituțiile financiare. Totuși, mai avem nevoie de timp pentru a rezolva problema diferenței de curs valutar în cazurile în care părțile implicate în tranzacție dispun de euro și nu de lei. Vom prezenta soluțiile odată ce acestea vor fi finalizate”, a scris Radu Marian.
Potrivit deputatului PAS, această lege a fost aprobată deoarece reducerea numerarului în economie înseamnă costuri mai mici (vedeți exemplul MIA Plăți Instant), mai multă transparență și un risc redus de fraudă sau spălare de bani.
„Există un motiv pentru care, în țările UE și în alte state dezvoltate, transferurile de sume mari se efectuează fără numerar, prin transfer bancar sau alte mijloace electronice. Este mai simplu, mai ieftin și mai sigur. De altfel, UE a stabilit recent o limită de 10.000 de euro pentru tranzacțiile în numerar, similar cu cea din România. Ucraina, de asemenea, a introdus de mai mult timp o limită pentru tranzacțiile în numerar de 24.000 de lei”, a conchis Radu Marian.