Veaceslav Ioniță: „Primul trimestru din 2025 a adus o creștere șocantă a prețurilor apartamentelor noi în Chișinău”

Ala Găină

Primul trimestru din 2025 a adus o creștere șocantă a prețurilor apartamentelor noi în Chișinău: +20,6% față de trimestrul anterior, atingând un record istoric de 1.906 euro/m². Este cea mai mare creștere trimestrială din istoria Republicii Moldova, depășind precedentul record din T1/2008 (+14,5%). Creșterea anuală a ajuns la 35,4%, depășind cu mult toate valorile din ultimul deceniu, scrie expertul economic, Veaceslav Ioniță într-o analiză pe blogul său. 

Cauzele exploziei prețurilor

Scăderea ofertei:
Volumul locuințelor date în exploatare în ultimii 3 ani (2022–2024) a fost cu peste 50% mai mic față de perioada 2019–2021:

  • 2019–2021: 1,7 milioane m² construiți
  • 2022–2024: doar 811.000 m²

Cerere în creștere:

  • Migrație internă: Aproximativ 10.000 de oameni din mediul rural se mută anual la Chișinău.
  • Imigrație externă: În 2024, peste 4.000 de cetățeni străini s-au stabilit în Moldova, majoritatea în capitală.
    => Total: 14.000 de persoane în 2024 → necesar estimat: 5.000 apartamente noi doar într-un an.

Costuri în creștere:

  • Costurile de construcție au crescut cu 50% în doar 3 ani, făcând imposibilă revenirea la prețuri accesibile.

Piața blocată și în criză

Numărul tranzacțiilor a scăzut drastic:

  • Normal: 8.500–9.000 tranzacții/trimestru
  • T1/2025: sub 5.000 tranzacții

Lipsa de ofertă afectează atât piața nouă, cât și cea secundară. Prețurile la apartamentele vechi au crescut și ele cu 190 euro/m² în doar un trimestru, ajungând la 1.324 euro/m².

Ce urmează? Risc de destabilizare

Piața imobiliară din Chișinău se află într-o zonă de turbulență:

  • Consumatorii nu-și mai permit locuințe
  • Constructorii sunt limitați de costuri și birocrație
  • Statul nu pare să aibă o strategie coerentă pentru stimularea ofertei

Dacă nu se intervine rapid, criza locativă riscă să devină o criză socială, afectând generații întregi.

Concluzie:

Chișinăul nu-și poate permite luxul de a construi pe jumătate.
Fără o strategie națională pentru locuințe accesibile, fără stimulente pentru construcții și fără reforme administrative, această explozie de prețuri nu va fi ultima. Ci doar începutul unei crize imobiliare profunde.

Sursa: ionita.md