VOTAT: Compensațiile la energie vor fi acordate sub formă de plată monetară. Suportul financiar acordat de stat va depăși suma de 1,1 miliarde de lei

Ala Găină

Cetățenii cu venituri reduse vor primi, în sezonul de încălzire 2024 – 2025, compensații la energie acordate sub formă de plată monetară. Proiectul de lege privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice a fost adoptat de Parlament. Pentru implementarea proiectului sunt necesare cheltuieli de peste 1,1 miliarde de lei.

Anterior, compensațiile pentru energie erau incluse în facturile de plată, ceea ce complica procesul de acordare a suportului. În context, autorii documentului au propus ca familiile cu venituri reduse să primească aceste compensații sub formă de plată monetară.

De asemenea, a fost simplificată administrarea sistemului de compensații, cu scopul de a reduce sarcina furnizorilor de energie, care, anterior, gestionau calcularea și aplicarea compensațiilor. Respectiv, Ministerul Muncii și Protecției Sociale își va asuma întreaga responsabilitate pentru stabilirea și calcularea compensațiilor.

Guvernul va stabili metoda de calcul pentru valoarea compensațiilor consumatorilor vulnerabili în baza criteriilor și informațiilor din Sistemul informațional „Vulnerabilitatea energetică”. Plata acestora va fi realizată prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice MPay de către prestatorul de servicii de plată selectat. În cazul în care beneficiarul compensației la energie nu va ridica banii până la data de 30 iunie, plata compensației va înceta.

Proiectul de lege mai conține prevederi care se referă la controlul asupra corectitudinii măsurilor acordate din contul Fondului de reducere a vulnerabilității energetice. Ministerul Muncii și Protecției Sociale și agențiile teritoriale de asistență socială, precum și alte instituții responsabile vor putea efectua anchete sau vizite la domiciliul solicitanților pentru a stabili veridicitatea informațiilor prezentate.

Inițiativa legislativă de modificare a Legii privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice aparține unui grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” și a fost votată în a doua lectură de 71 de parlamentari.

Modificările legislative vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. Ulterior, în termen de trei luni, Guvernul va aduce actele normative în concordanță cu prevederile adoptate.