A început armistițiul pentru încetarea focului de patru zile în Gaza între Israel și Hamas

Adrian Sirbu

Încetarea focului de patru zile în Gaza între Israel și Hamas a început vineri dimineață. Primul grup de ostatici deținuți de Hamas, 13 femei și copii, va fi eliberat pe parcursul zilei de astăzi. Conform acordului, Hamas va elibera 50 de ostatici din Gaza în următoarele patru zile, iar Israelul va elibera 150 de prizonieri palestinieni.

Conform termenilor acordului, armistițiul poate fi prelungit cu o zi suplimentară pentru fiecare zece ostatici pe care Hamas este de acord să-i elibereze. Joi seară, ministrul israelian al Apărării a afirmat că războiul va mai continua încă cel puțin două luni, după încetarea temporară a focului, și le-a spus militarilor că au primit „un răgaz să vă organizați, să vă pregătiți, să investigați, să vă aprovizionați cu arme și să vă pregătiți să continuați”.

„Primii civili vor fi eliberați în jurul orei 16. Este vorba de 13 femei și copii, cei din aceeași familie vor fi eliberați împreună. În ceea ce privește palestinienii, nu pot dezvălui câți dintre ei vor fi eliberați. Ajutorul umanitar face parte din acest acord”, a declarat Majed Al-Ansari, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar.

Între timp, familiile prizonierilor Hamas așteaptă emoționați vești despre apropiații lor.

Primele camioane cu ajutoare umanitare au început să intre în Fâșia Gaza dinspre Egipt la aproximativ 90 de minute de la începerea armistițiului dntre Israel și luptătorii Hamas. Două dintre camioane, reprezentând organizații egiptene, aveau bannere pe care scria „Împreună pentru umanitate”. Un altul avea inscripționat „Pentru frații noștri din Gaza”.