Avertisment de la Comisia Europeană: riscul atacurilor teroriste în Europa în preajma sărbătorilor a crescut

Adrian Sirbu

Avertisment de la Comisia Europeană, chiar în toiul vacanțelor pentru târgurile de Crăciun din Europa. Riscul unor atacuri teroriste în marile capitale europene este ridicat, în contextul războiului din Orientul Mijlociu. Pentru a combate grupările teroriste, comisarul european pentru afaceri interne vrea ca țările membre să identifice și să blocheze sursele de finanțare. Franța a luat deja o măsură similară pentru conturile liderului Hamas.

„Odată cu războiul dintre Israel şi Hamas şi polarizarea pe care o provoacă în societatea noastră, odată cu apropiatele sărbători, există un risc uriaş de atacuri teroriste în Uniunea Europeană”, a declarat Ylva Johansson, Comisarul European pentru afaceri interne.

Comentariile comisarului european au făcut referire la atacul din apropierea Turnului Eiffel din Paris de la sfârşitul săptămânii trecute, când un turist german a fost ucis, iar alte persoane au fost rănite de către un bărbat care, potrivit procurorilor francezi, jurase credinţă grupării teroriste Stat Islamic.

La sfârşitul lunii noiembrie, agenţia de spionaj intern a Germaniei a declarat, de asemenea, că războiul dintre Israel şi Hamas a alimentat un risc crescut de atacuri ale islamiştilor radicalizaţi în interiorul Germaniei.

Mai multe ţări europene au înregistrat o creştere a numărului de infracţiuni antisemite de când gruparea militantă palestiniană Hamas a lansat un atac împotriva Israelului la 7 octombrie, ucigând 1.200 de persoane şi luând sute de ostatici.