Belgia a devenit prima țară din UE care interzice vape-urile de unică folosință
Belgia a devenit prima țară din UE care a interzis vape-urile de unică folosinţă începând cu 1 ianuarie 2025, foarte populare în rândul tinerilor.
De la 1 ianuarie 2025, în Belgia este interzisă vânzarea vape-urilor de unică folosință, o încercare de a proteja sănătatea tinerilor în cadrul unui plan național anti-tutun. Uniunea Europeană şi-a propus să ajungă la o generație fără tutun până în 2040, reducând populația de fumători din cele 27 de țări ale blocului de la aproximativ 25% în prezent la mai puțin de 5%, aminteşte AFP.
Vape-urile sunt adesea promovate ca fiind mai puțin dăunătoare decât fumatul produselor tradiționale din tutun. Sunt populare în special în rândul tinerilor de 15 și 24 de ani, pe care îi atrag cu ambalajul colorat, promisiunea unor arome și avantajul că evită mirosul urât de fum de pe degete.
„Problema este că tinerii încep să folosească vapeurile fără să ştie că au conținut de nicotină, iar nicotina dă dependență”, a declarat Nora Melard, purtătoarea de cuvânt a Alianței pentru o Societate Fără Tutun, din Belgia. „Avem tineri care spun că se trezesc noaptea să tragă un puf. Este foarte îngrijorător”, a declarat ea pentru AFP.
Belgia se laudă că a reacționat rapid la pericolele prezentate de țigările electronice de unică folosință, care au ajuns pe piață în urmă cu mai bine de cinci ani. În 2021, guvernul federal a înaintat o propunere Comisiei Europene, brațul executiv al UE, de a interzice vapeurile de unică folosință.
Comisia, care trebuie să-și dea aprobarea pentru orice interdicție de vânzare, a acordat undă verde în martie 2024, deschizând calea pentru adoptarea unei legi naționale în Belgia. Şi Franța a primit aprobare pentru o interdicție similară. Odată adoptată, legea franceză va interzice producția, vânzarea și ofertele gratuite de vapeuri. Încălcarea legii va atrage amenzi şi de 100.000 de euro.
Autoritățile sanitare din Franța și Belgia spun că consumul cronic de nicotină este deosebit de dăunător pentru creierul adolescenţilor și ar putea încuraja consumul de alte substanţe, inclusiv droguri. Un studiu UE din 2023 a constatat că majoritatea utilizatorilor de țigări electronice aleg vapeurile reîncărcabile, dar versiunile de unică folosință sunt populare în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani.