Călin Georgescu, pus sub control judiciar. După 4 ore de audieri anunţă că nu renunţă la candidatură

Adrian Sirbu

Călin Georgescu este urmărit penal de Parchetul General pentru şase capete de acuzare, precum instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale și promovarea ideilor fasciste și legionare. A fost ridicat din trafic, miercuri la amiază, și dus cu mandat la Parchetul General. După patru ore de audieri, a primit control judiciar.

În jurul orei 17.00, Parchetul General a anunțat oficial că fostul candidat Călin Georgescu este inculpat pentru ”pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false”, dar și alte fapte, în total fiind șase capete de acuzare.

În continuare, rămâne de văzut cum va evolua ancheta. Potrivit Agerpres, Georgescu a fost pus sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile.

„Nu vom îngenunghea sub nicio formă Între mentalitatea si sistemul comunist din anii ’50 şi ce se întâmplă acum nu e nicio diferenţă. Noi suntem energia, noi suntem puterea .Voi continua pentru libertatea noastră. Nu m-a surprins (n.red. acţiunea de astăzi a autorităţilor)”. Întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu a răspuns: „Cu siguranţă”.

În consecinţă, în jurul orei 18.15, Călin Georgescu a fost lăsat să plece acasă.

El are mai multe interdicții: nu poate să părăsească ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare şi nu are voie să posteze pe reţelele de socializare conţinut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.