(VIDEO) Ce le spune propaganda rușilor care îngheață în case: „Americanii mor de frig pe străzi. La noi e ok”
În timp ce sute de mii de ruși stau în frig, în mai multe regiuni ale țării, din cauza problemelor majore ale sistemelor de termoficare, la televiziunea rusă acestora li se spune că totul este bine, însă în Statele Unite „americanii mor de frig pe străzi” la temperaturi de doar -20 de grade, scrie Digi24.
„În Oymyakon sunt acum -55 de grade Celsius și totul e ok”, le spune rușilor Olga Skabeeva, supranumită „Păpușa de fier” a lui Putin. În timpul principalului jurnal al zilei, la televiziune de stat Russia 1, Skabeeva le vorbește rușilor despre gerul care a lovit Statele Unite.
„Deci, 14 oameni au murit din cauza temperaturilor scăzute în America. The Independent spune că temperaturile au scăzut în nordul țării la -20 de grade Celsius. Pentru ei e ceva anormal, așa că oamenii mor înghețați pe stradă. În Oregon sunt deja 60.000 de oameni care au rămas fără electricitate. Între timp, în Moscova au fost -30 de grade C în ianuarie. În Oymyakon sunt acum -55 de grade Celsius și totul e ok”, le spune Skabeeva rușilor.
Russian propagandist Skabeyeva makes fun of the cold temperatures in the United States while hundreds of thousands of Russians actually freeze. https://t.co/HTOOylcqDL pic.twitter.com/ow4SytMUUW
— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) January 18, 2024
În ultimele săptămâni, sute de mii de ruși au stat în frig, după colapsul sistemului de termoficare din mai multe regiuni. Rușii au făcut apeluri disperate către președintele Vladimir Putin pentru ajutor.
Regiunea Moscova, unde temperaturile au scăzut până la minus 20 de grade Celsius în ultima săptămână, precum și regiunea Primorye din Orientul Îndepărtat, orașele Moscova și Sankt Petersburg, Penza, regiunile de sud Voronezh și Volgograd și altele, toate au fost afectate de întreruperile de încălzire în această iarnă.
The „defect” in Novosibirsk (as local authorities called it) is getting worse.
About 2,500 buildings in the city are without heat. Over 500,000 people live in these buildings. The temperature will reach -28 degrees Celsius (-18 Fahrenheit). https://t.co/8QPzRO9Ke1 pic.twitter.com/cJNgZw6uda
— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) January 17, 2024
În regiunea Tver, un grup de localnici a filmat un apel către președintele Vladimir Putin, spunând că „îngheață de frig” în satul Novozavidovsky. „Suntem literalmente uciși de frig”, a spus o femeie, adăugând că au trimis solicitări autorităților locale din septembrie. „Acesta este un fel de tortură și exterminare a populației aflate la 100 de kilometri de Moscova”, a adăugat ea.
Russians are not happy that they’re freezing, but nobody mentions or realizes that the money that could be used to repair or maintain utilities went into weapons production so Russia could hit civilians in Ukraine.
Alexander Chikov has been warning about defects of the boiler… pic.twitter.com/C7nSsmBfGp
— Victoria (@victoriaslog) January 15, 2024
În Podolsk, un oraș la aproximativ 30 de kilometri sud de capitala Moscova, cel puțin 149.000 de locuitori – aproape jumătate din populația sa – stau în frig.
„Este o rușine totală. Nu există încălzire și nici apă caldă. Trebuie să dormim în saci de dormit”, a declarat Yuri, un locuitor local, pentru The Moscow Times.
Ca răspuns la problemele de la periferia Moscovei, după o explozie a unei magistrale de încălzire într-o fabrică de producție militară de la periferia capitalei, Putin le-a ordonat oficialilor locali să rezolve problema, iar uzina să fie naționalizată. Un viceprimar și doi oficiali au fost arestați.