Cea mai mare centrală termică din vestul Ucrainei a fost complet distrusă în atacurile rusești
Centrala termică Burștîn din regiunea ucraineană Ivano-Frankivsk nu poate fi restaurată după atacurile rusești, a anunțat Svitlana Onișciuk, șefa Forțelor Regionale Anticorupție din regiunea vestică, la radio Zakhidniy Polyus, relatează publicația rusă independentă The Moscow Times.
Forțele ruse au bombardat centrala termică de 12 ori, a spus Onișciuk, adăugând că aceasta „este extrem de grav distrusă”, iar, din cauza avariilor, orașul Burștîn ar putea rămâne fără căldură și apă caldă în timpul iernii.
La rândul său, șeful comunității Burștîn, Vasili Andrieșin, a afirmat că situația clădirii centralei termice este critică, acoperișul și pereții fiind distruși.
„Anul trecut au existat două sosiri (lovituri – n.r.) care au deteriorat acoperișul clădirii, iar acum există mai mult de zece astfel de sosiri. Anul trecut am făcut lucrări de restaurare timp de șase luni, dar acum acoperișul centralei termice Burștinska este practic distrus”, a spus Andrieșin.
Centrala termică Burștîn este cea mai mare din vestul Ucrainei și una dintre cele mai puternice din țară, fiind una dintre instalațiile de infrastructură critică pe care armata rusă le atacă cel mai frecvent.
Purtătoarea de cuvânt a Ukrenergo (operatorul sistemului de transport de energie electrică din Ucraina), Maria Țaturian, a avertizat în urmă cu două săptămâni că, dacă armata rusă continuă atacurile asupra centralelor electrice ucrainene, curentul electric va fi întrerupt zilnic în țară timp de până la 20 de ore în iarna următoare.
„Unele (centrale) vor avea nevoie de ani întregi pentru a fi reparate, în timp ce altele ar putea să nu fie repuse niciodată în funcțiune”, a spus Țaturian.
Cea mai mare companie privată de energie din Ucraina, DTEK, a precizat că întreruperea electricității și a încălzirii timp de 20 de ore pe zi este cel mai rău scenariu. Rusia a reluat atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei în primăvara acestui an.
Scopul este de „a le distruge complet, pentru că este imposibil să reconstruiești o centrală electrică într-un timp scurt”, a spus directorul executiv al DTEK, Maxim Timcenko.
De la începutul lunii aprilie, Ukrenergo a recurs la pene de curent continue. De asemenea, Ucraina a început să cumpere energie electrică din țările UE. Potrivit Ministerului Energiei, Kievul importă energie electrică din România, Slovacia, Polonia, Ungaria și Republica Moldova. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat recent că Rusia a distrus aproape toate centralele termice din Ucraina.