Comandamentul de Est al armatei chineze a anunțat declanșarea, în noaptea de marți spre miercuri, a mai multor „operațiuni militare comune” desfășurate în jurul insulei Taiwan. Inițial, Beijingul anunțase, la scurt timp după ce Nancy Pelosi a ajuns la Taipei, că va desfășura “exerciții militare importante” și „activități de antrenament” în 6 zone maritime și spații aeriene din jurul Taiwanului.
Practic, după doar o zi, Beijingul a înlocuit în comunicările sale oficiale, expresia „exerciții militare” cu „operațiuni militare”.
Respectivele „operațiuni militare” se vor desfășura, conform Beijingului, sub forma unor „exerciții de antrenament” în zonele maritime aflate la nord, sud-vest și sud-est de coasta insulei Taiwan, precum și în spațiul aerian din aceste zone și vor efectua tiruri cu muniție de război „cu rază lungă de acțiune”, precum și teste cu „rachete convenționale” în zona maritimă aflată la est de această insulă.
„Operațiunile militare au rol de descurajare severă în contextul escaladării recente a tensiunilor provocate de acțiunile indezirabile ale Statelor Unite în chestiunea Taiwanulu și reprezintă o avertizare serioasă la adresa acțiunilor separatiste care urmăresc «independența Taiwanului»”, se arată în comunicatul armatei chineze.